.jpg)
Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii "Memoria" (RCTV "Memoria") este o instituţie privată, non-profit, prima şi singura organizaţie de specialitate pentru tratamentul inuman sau degradant al victimelor torturii, din Republica Moldova.
RCTV "Memoria" a fost fondată la 12 noiembrie 1999 şi înregistrată la Ministerul Justiţiei, la 07 decembrie 1999.
În scurt timp, Centrul a devenit recunoscut pe plan internaţional ca o echipa profesionistă şi un membru activ în:
La nivel local, RCTV "Memoria" are un reprezentant în Consiliul Naţional pentru Participare (CNP), care asigură participarea societăţii civile în dezvoltarea, implementarea, monitorizarea, evaluarea şi revizuirea diferitor politici naţionale. În acelaşi timp, reprezentantul RCTV "Memoria" este membru a două grupuri de lucru al acestui Consiliu:
Centrul și-a început activitatea în aprilie 2000 cu proiectul-pilot "Centru medical de Reabilitare a Victimelor Torturii" parte a "Programului Regional pentru Fortificaţii", finanţat de Comisia Uniunii Europene şi implementat de către Consiliul Internaţional de Reabilitare a Victimelor Torturii (IRCT).
Fiind unul dintre centrele de reabilitare acreditate la nivel internaţional, în anul 2002, RCTV "Memoria" a devenit membru al Adunării Generale al IRCT. Un reprezentant al echipei RCTV "Memoria" a fost ales ca membru al Consiliului IRCT din regiunea Europeană pentru perioada anilor 2002-2006.
Graţie implementării eficiente a proiectelor anuale, activitatea noastră a fost înalt apreciată de către beneficiarii şi donatorii noştri, de la deschiderea Centrului până în prezent.
VIZIUNE: O societate prosperă, în care va fi garantată respectarea Drepturilor Omului, în special dreptul de a nu fi torturat, în care, fiecare persoană va beneficia de servicii de calitate, inclusiv medicale, se va simţi un membru util al societăţii şi va contribui la progresul social. Ca reprezentant al societăţii civile, RCTV "Memoria" va fi un actor activ şi important în dezvoltarea şi prosperitatea societăţii noastre.
MISIUNE: Reabilitarea prin asistenţă complexă: tratament medical, psihosocial şi juridic al victimelor torturii, şi a altor tratamente crude, inumane şi degradante, precum şi promovarea edificării unei societăţi fără tortură.
VALORI:
BENEFICIARII:
OBIECTIVE:
I. PREZENTAREA GENERALĂ A EVOLUŢIEI ŞI PROVOCĂRILOR MAJORE ÎNTÂMPINATE PE PARCURSUL ANULUI 2011
CONTEXTUL SOCIO POLITIC: Situaţia politică din ţară în cursul anului 2010 a continuat să fie precară din cauza iminentă a noilor alegeri parlamentare anticipate. Noile alegeri parlamentare au avut loc în Moldova la 28 noiembrie 2010, după tentative repetat eşuate de alegerea preşedintelui ţării, la sfârşitul anului 2009. Rezultatul alegerilor a fost din nou incapacitatea de a forma o majoritate parlamentară ca să poată alege preşedintele ţării. Prin urmare, pe parcursul anului 2010, Moldova s-a confruntat cu iniţierea unor reforme, apreciate atât de structurile europene cât şi cele internaţionale.
În ceea ce priveşte victimele torturii, cu părere de rău, autorităţile Republicii Moldova încă nu sunt suficient de conştiente de responsabilitatea pe care o au faţă de acest grup şi nu au luat măsurile adecvate în sprijinul acestora, cu excepţia unor compensaţii plătite pentru o parte din victimele din aprilie 2009.
Impunitatea colaboratorilor de poliţie a continuat, fiind încurajată de rata scăzută de urmăriri penale pentru acte de tortură şi alte rele tratamente, prin eşecul efectuării investigaţiilor prompte, aprofundate şi imparţiale şi lipsa de pedeapsă adecvată pentru încălcarea legii.
În acelaşi timp, una dintre cele mai importante realizări în domeniul Drepturilor Omului în Republica Moldova reprezintă ratificarea a Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, la 09 septembrie 2010. Prin urmare, acţiunile noastre sunt orientate, de asemenea, către punerea în aplicare efectivă a Statutului de la Roma în Republica Moldova. În contextul actual Centrul nostru rămâne a fi "incomod" pentru mai multe instituţii de stat care lucrează în conformitate cu standardele şi normele vechi, precum: Procuraturi, Centrul de Medicină Legală, Instanţele judecătoreşti, etc.
CONTEXTUL MEDIA: Pe parcursul anului 2010, Centrul nostru a beneficiat de o atenţie sporită din partea mass-mediei. Ca şi în anii precedenţi membrii echipei noastre şi beneficiarii au fost invitaţi să participe la interviuri şi la talk-show-uri televizate.
Fenomenul torturii a fost abordat deseori la TV, în ziare, etc. Cu toate acestea, în unele cazuri, jurnaliştii au demonstrat cunoştinţe insuficiente sau lipsa acestora în abordarea adecvată a fenomenului torturii care provoacă, în unele cazuri, neînţelegeri şi dezbateri intensive.
CONTEXTUL ORGANIZAŢIONAL: În 2010, RCTV "Memoria" rămâne "incomodă" pentru multe instituţii de stat, precum: Procuraturi, Centrul de Medicină Legală, Instanţele judecătoreşti, etc. Fiind unicul Centru de reabilitare de acest gen în Republica Moldova, noi nu am beneficiat de sprijinul necesar din partea autorităţilor de stat, în ciuda nenumăratelor noastre cereri, care au fost luate în considerare doar 7 luni mai târziu, după implicarea directă a reprezentantului Delegaţiei UE în Moldova. Ca rezultat, am fost informaţi că începând cu luna ianuarie 2011, un spaţiu, fără utilităţi, de aproximativ 140 m.p., ne va fi oferit de Cancelaria de Stat pentru o plată de chirie lunară de aproximativ 400 EUR,. Spaţiul propus este într-o clădire foarte veche şi chiar deteriorată.
Cu toate acestea, datorită experienţei noastre unice în domeniul torturii, Centrul nostru a fost invitat de către diferite instituţii să participe la elaborarea documentelor importante la nivel local.
De exemplu, un membru al echipei noastre a fost implicat în grupul de lucru pentru elaborarea "Ghidului Comisiilor Locale pentru monitorizarea locurilor de detenţie", în cadrul unui proiect implementat de Institutul pentru Drepturile Omului (IDOM).
De asemenea, Centrul nostru este reprezentat într-un grup de lucru al PNUD în elaborarea şi efectuarea de seminare informative pentru procurori, colaboratori ai penitenciarelor şi Ministerului de Interne, în cadrul proiectului "Prevenirea Torturii în Republica Moldova".
De asemenea, în 2010 am contribuit foarte mult la promovarea şi distribuirea versiunii româneşti a Protocolului de la Istanbul.
ACTIVITĂŢI DE REABILITARE: Cea mai bună veste pentru noi a fost aprobarea proiectului spre finanţare a Delegaţiei UE în Republica Moldova pentru a sprijini financiar reabilitarea victimelor torturii. Acest proiect a demarat la 23 martie 2010. Deci, organizaţia noastră a continuat să ofere o asistenţă complexă şi comprehensivă victimelor torturii din Moldova, prin menţinerea unei abordări adecvate a nevoilor beneficiarilor şi dezvoltarea programelor individuale de reabilitare.
II. REABILITAREA ŞI ASISTENŢA MEDICALĂ ÎN CURSUL ANULUI 2010
Pe parcursul anului 2010, organizaţia noastră a continuat să ofere o asistenţă complexă victimelor torturii din Moldova, prin abordarea adecvată a nevoilor beneficiarilor noştri şi dezvoltarea programelor individuale de reabilitare.
În acest an, RCTV "Memoria" a fost capabilă să asigure finanţare integrală în procesul de reabilitare, datorită proiectelor finanţate de către Delegaţia Comisiei Europene în Moldova şi IRCT CSG, care se adaugă la alţi donatori fideli ca: UNVFVT, Amnesty International / secţiunea elveţiană, PNUD Moldova, şi alte mici contribuţii. În acest fel, după o perioadă dificilă de criză financiară cu care ne-am confruntat în ultimii ani, în anul 2010 a fost posibilă să "reconstruim" echipa noastră şi să asistăm beneficiarii noştri la nivel decent.
În 2010, asistenţa medicală a fost asigurată cu succes de către 2 medici generalişti (1 - full time şi 1 - part time) şi 1 GP / cardiolog (part time), asigurând consultări calitative, monitorizare, screening-ul stării de sănătate şi prescrierea tratamentelor adecvate.
Datorită suportului financiar al Delegaţiei UE în cadrul proiectului "Reabilitarea Victimelor Torturii din Moldova, 2010-2012", care a demarat la 23 martie 2010, a fost posibil să "reconstruim" echipa medicală şi să revizuim metodologia de tratament, cu prescrierea medicamentelor într-o mai mare măsură, ceea ce a fost util beneficiarilor noştri, care se confruntă cu dificultăţi serioase legate de traumele suferite.
Cu părere de rău, costurile medicamentelor au crescut continuu, din cauza lipsei unei politici naţionale de stat adecvate pe piaţa farmaceutică. În pofida situaţiei existente, serviciile medicale furnizate în 2010 au fost efectuate la nivel mai înalt decât în anii precedenţi, cea ce a fost apreciat de către beneficiarii noştri.
Sistemul de referinţe externe a fost utilizat cu succes şi în mod continuu, pentru investigaţii medicale diagnostice, consultări ale altor profesionişti din domeniul medical, fizioterapie, stomatologie, etc
ASISTENŢA PSIHIATRICĂ ŞI PSIHOTERAPEUTICĂ a inclus: diagnosticarea unor tulburări psihice, prescrierea unui tratament medical adecvat, folosind psihoterapie corespunzătoare în dependenţă de nevoile beneficiarilor.
Pe întreaga durată a asistenţei, au fost identificate o serie de caracteristici-cheie ale victimelor torturii, în special a victimelor recente, care au întâmpinat dificultăţi în adaptarea la viaţa cotidiană în urma suferinţele lor. Acestea au inclus:
Cu toate acestea, cele mai frecvente probleme ale beneficiarilor noştri sunt: depresia şi anxietatea. Pentru tulburări depresive, deseori sunt indicate medicamente, mai ales în prima perioadă de tratament. Cele mai frecvent utilizate tipuri de intervenţii au fost:
Terapia de familie a fost, de asemenea, frecvent utilizată. Victimele torturii sunt în interacţiune continuă cu rudele lor, care, de asemenea, au fost traumatizate sau afectate de consecinţele tardive ale torturii şi a traumelor suferite.
ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ a fost axată pe:
Cele mai frecvente probleme psihologice identificate la beneficiarii noştri din cadrul diferitor grupuri ţintă au fost:
1. Victime ale represiunilor politice: depresie, sentimente de singurătate, amintiri şi regrete din trecut, probleme familiale şi conflicte dintre generaţii;
2. Victimele recente ale torturii şi tratamentelor inumane: inadaptare socială, probleme interpersonale şi de comunicare, dificultăţi în luarea deciziilor referitoare la viitor, studii şi carieră; incapacitatea de a găsi un loc de muncă în funcţie de experienţă şi nevoi; setea de răzbunare şi tendinţa de a părăsi ţara, din cauza sentimentelor de nesiguranţă, datorită faptului că autorii actelor de tortură nu au fost pedepsiţi, etc.;
3. Refugiaţi / solicitanţi de azil şi persoanele cu protecţie umanitară: relaţii disfuncţionale de familie, sentimente de nesiguranţă pentru viitor, discriminare, probleme de adaptare şi de socializare în mediul academic, etc.
În procesul de reabilitare au fost utilizate pe scară largă două tehnici importante, ca: "stabilirea obiectivelor" şi "self-talk-ul" sau "întăririle", care s-au dovedit a fi pozitive, în reabilitarea complexă şi recuperarea rapidă în urma traumatismelor.
Prima tehnică este important în sprijinirea beneficiarilor în depăşirea problemele legate de traumă şi planificarea viitorul.
A doua tehnică este foarte utilă în diminuarea efectelor distructive ale traumatismelor, precum gânduri de răzbunare, depresie, anxietate.
În cadrul primelor şedinţe de terapie, pacienţii relatează povestirile lor din viaţă, inclusiv experienţele traumatice. Deja avem o experienţă inedită de „colectare" a povestirilor din viaţă ale beneficiarilor noştri în cartea "Destine Spulberate", iar acum planificăm să repetăm această experienţă cu alţi beneficiari, victimele recente ale torturii.
În viitor, planificăm să utilizăm mai multe tehnici din "terapia prin testimonii" în asistarea beneficiarilor noştri, posibil în cadrul proiecte comune cu unii dintre colegii noştri din străinătate, care deţin o experienţă mai mare şi sunt interesaţi într-o colaborare eficientă.
Prin urmare, asistenţa psihologică oferită a contribuit la depăşirea traumelor suferite de către beneficiarii noştri, prin trecerea de la rolul de victimă la rolul supravieţuitorului de tortură, consolidarea relaţiilor de familie, sporirea sentimentului de încredere în forţele proprii şi în alte persoane, dezvoltarea abilităţilor de comunicare, etc.
Pe parcursul anului 2010, ASISTENŢA SOCIALĂ a fost axată pe:
Dezvoltarea şi menţinerea colaborării profesionale cu instituţii precum: Direcţia Generală de Asistenţă Socială, Fondul Municipal pentru Ajutor Social, Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă, precum şi cu potenţialii donatori de ajutor umanitar, în scopul sprijinirii beneficiarilor noştri.
Ca şi în anii precedenţi, pe parcursul anului 2010, ASISTENŢA JURIDICĂ s-a axat pe: beneficiari, organizaţie, alte instituţii şi avocaţi.
În funcţie de nevoi, consilierul juridic a oferit asistenţă corespunzătoare pentru beneficiarii din toate grupurile ţintă, inclusiv membrilor de familie. Asistenţa juridică a inclus analiza documentelor şi cazurilor, pregătirea petiţiilor şi cererilor necesare pentru diferite instanţe. De asemenea, beneficiarii noştri au fost încurajaţi să înceapă sau să îşi continue revendicarea drepturilor, atât la nivel local cât şi cel internaţional, în ciuda dificultăţilor şi tergiversărilor.
Ex: un caz al 3 victime de gradul II (rude apropiate), care au fost asistate de către un avocat în toate instanţele naţionale, cu sprijinul financiar din partea Organizaţiei Mondiale împotriva Torturii (OMCT). Cererea pentru Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a fost elaborată şi expediată cu sprijinul RCTV "Memoria". Consilierul nostru juridic a asistat aceste persoane şi avocatul lor, precum şi a monitorizat evoluţia cazului.
De asemenea, şi membrilor echipei au fost oferite consultaţii cu privire perfecţionarea şi pregătirea documentelor juridice, informarea privind cadrul legal sau orice schimbări legislative relevante, elaborarea şi modificarea contractelor sau acordurilor.
RCTV "Memoria" rămâne singura instituţie din Republica Moldova, în care este posibil să fie obţinută o certificare medicală cu privire la traumele suferite, în conformitate cu Protocolul de la Istanbul. Membrii echipei noastre efectuează documentare medicală continuă şi adecvată a cazurilor beneficiarilor noştri, în scopul emiterii, la necesitate, a "Extraselor din fişele medicale", analog rapoartelor medicale. Aceste documente au fost eliberate la cererea beneficiarilor, reprezentanţilor acestora, avocaţilor, procurorilor precum şi altor autorităţi. Oricum, toate Extrase sunt efectuate şi se eliberează numai cu informarea beneficiarilor şi consimţământul acestora prin semnătură.
DOCUMENTAREA MEDICALĂ a devenit foarte importantă şi utilă, mai ales după evenimentele dramatice din aprilie 2009, atunci când apare nevoia de investigaţii numeroaselor cazuri de tortură. Aceste certificări le-au fost de folos beneficiarilor noştri în sprijinirea lor în instanţele de judecată, în scopul obţinerii compensaţiilor financiare pentru suferinţele lor sau beneficierii de sprijin şi asistenţă din partea altor ONG-uri sau instituţii de stat (de exemplu, 25 de "Extrase din fişa medicală" a pacientului au fost eliberate pentru Comisia Guvernamentală pentru Identificarea Victimelor evenimentelor din 7 aprilie 2009).
III. PRINCIPALELE OBIECTIVE ŞI REZULTATELE OBŢINUTE
OBIECTIVUL 1: Acordarea continuă a serviciilor de reabilitare victimelor torturii
REZULTATE:
Programul de reabilitare a fost oferit continuu beneficiarilor noştri, indiferent de religie, cultură sau gen, contribuind la îmbunătăţirea stării de sănătate şi a calităţii vieţii şi reintegrarea acestora în societate. Înregistrarea noilor beneficiari, de asemenea, un a depins de vârstă, sex,,credinţă, origine etnică sau afilierea la diferite organizaţii. Diagnosticul şi tratamentul diferitor consecinţe fizice şi psihologice ale torturii au fost efectuate prin abordare individuală şi complexă a problemelor victimei, ţinând cont de aspectele medicale, juridice şi sociale ale traumelor suferite.
Nr total de pacienţi asistaţi pe parcursul anului 2010 este de 470. Dintre aceştia, 133 sunt victime recente, inclusiv 8 din Transnistria.
Nr total de consultaţii medicale furnizate pe parcursul anului 2010 este de 4370, inclusiv 12 vizite la domiciliu şi 207 vizite la Centrul de Plasament pentru refugiaţi.
Nr total de referinţe externe emise (consultaţii şi investigaţii diagnostice, îngrijire dentară şi alte servicii) - 6083.
De fizioterapie au beneficiat 35 de pacienţi, cu un nr. total de 331 consultaţii şi proceduri.
În total, în această perioadă, echipa noastră a oferit următoarea asistenţă:
Pe parcursul anului de raportare, au fost pregătite şi emise 30 Extrase din dosarele medicale, inclusiv 21 pentru victimele recente ale evenimentelor din aprilie 2009.
Datorită eforturilor comune ale echipei şi asistenţei sociale:
a) au fost primite şi distribuite donaţii medicale de aproximativ 2332, 35 EUR;
b) De la Biserica Creştină Penticostală au fost primite şi distribuite beneficiarilor cca 1500 kg de ajutor umanitar;
c) 40 de pachete, cadouri de Crăciun, au fost distribuite la 40 de copii, acestea fiind acordate de către Agenţia Adventistă de Dezvoltare şi Ajutor (ADRA);
d) 26 de pacienţi au beneficiat de servicii gratuite la salonul de coafură "Infostudio";
e) 25 de pacienţi au beneficiat de mese gratuite oferite de Armata Salvării, Republica Moldova;
f) În urma cererii depuse, o beneficiară a participat la un curs de pregătire profesională, cu durata de 9 luni, oferit de către de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Beneficiara este soţia unui refugiat care nu are nici un venit lunar. Având 2 copii ea nu a avut posibilitatea sa îşi continue studiile.
OBIECTIVUL 2: Îmbunătăţirea stării de sănătate şi a calităţii vieţii a pacienţilor asistaţi
REZULTATE:
În anul 2010 am obţinut un nivel bun în îmbunătăţirea stării pacientului, 64,9 % (sau 321 pacienţi). Acest rezultat se datorează unei asistenţă complexe, înalt calificate şi şi oferite continuu, inclusiv consultărilor comprehensive, sprijinului psiho-social şi implicării beneficiarilor noştri în diverse activităţi.
Rata de ameliorare a fost identificată după următoarele criterii:
Rezultatele activităţii şi serviciile oferite beneficiarilor noştri sunt monitorizate şi evaluate prin utilizarea următoarelor instrumente:
OBIECTIVUL 3: Consolidarea capacităţii instituţionale şi dezvoltarea durabilă a RCTV"Memoria"
REZULTATE:
Centrul nostru unica instituţie din Republica Moldova, unde sunt asistaţi, pentru o perioadă lungă de timp, un număr mare de persoane profund traumatizate. Interacţiunea şi asistenţa zilnică a zeci de beneficiari ai RCTV "Memoria", victime ale torturii, implică întotdeauna eforturi psihologice şi mentale, stres şi posibilitatea unei căderi nervoase. Această situaţie provoacă teren de apariţie al sindromului de extenuare emoţională care apare în rândul persoanelor ce desfăşoară activităţi umanitare. Luând în considerare experienţa noastră şi rezultatele testelor efectuate de către psihologul Centrului, Programul de Asistenţă a Angajaţilor, a fost introdus pentru prima dată în cadrul unui proiect şi a inclus suport psihologic, debriefing-uri, îmbunătăţirea climatului şi condiţiilor de muncă, tratament specializat pentru personalul nostru, şi alte tipuri de sprijin necesare, în dependenţă de situaţie şi caz. Toate acestea acţiuni au fost orientate în prevenirea şi managementului Sindromului de ardere Profesională.
Astfel, dezvoltarea noastră organizaţională a fost axată pe: 1) consolidarea echipei, 2) perfecţionarea cunoştinţelor în domeniul profesional 3) achiziţionarea tehnicii necesare.
1. Consolidarea echipei
- La 26 noiembrie 2010, pentru membrii staff-ul nostru a fost organizat un training pentru o zi cu subiectul "Sindromul Burnout. Prevenire şi Management".
Acesta a fost divizat în 2 părţi: teoretică, cu descrierea şi explicarea sindromului arderii profesionale şi, partea practică, privind activităţi de prevenire şi gestionare a acestuia.
La eveniment au fost invitaţi experţi locali şi internaționali: Camelia Doru, expert internaţional, Director Medical al Fundaţiei ICAR, Bucureşti (România); dna Svetlana Rusnac, șef Catedră Psihologie a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, conferenţiar universitar, doctor în psihologie; Zinaida Bolea, doctor în psihologie, lector superior la Catedra de Psihologie Aplicată din cadrul Universităţii de Stat din Moldova.
- La 17decembrie 2010,a fostorganizatun training informativ pentru membrii echipei noastre:"Managementul Stresului Ocupaţional".
Evenimentul a fost moderat de Zinaida Bolea, doctor în psihologie, lector la Catedra de Psihologie Aplicata din cadrul Universităţii de Stat din Moldova. Acest training a fost o continuitate a training-ului anterior "Sindromul Burnout. Prevenire şi Management".
2. În scopul prestării la un nivel înalt şi adecvat a serviciilor de reabilitare beneficiarilor noştri, astfel, perfecţionarea cunoştinţelor în acest domeniu a fost unul dintre obiectivele noastre principale.
Astfel, ne-am propus să fim cât mai activi şi să participăm la diferite evenimente profesionale, atât la nivel naţional cât şi cel internaţional.
- Doi membri ai echipei Centrul nostru (directorul executiv şi asistentul de proiect), au participat la cea de-a 9-a Conferinţă anuală a Reţelei Europene a Centrelor de Reabilitare pentru Supravieţuitorii Torturii, cu subiectul, "Dreptul la Sănătate şi Reabilitare", desfăşurată la Copenhaga, Danemarca (19-21 mai, 2010). Echipa noastră a participat în cadrul grupului de lucru clinic şi documentarea medicală.
- În octombrie 2010, Centrul "Sostradanie" (Moscova, Rusia) a organizat seminarul "Societatea şi Armata". Seminarul a fost adresat activiştilor şi organizaţiilor din domeniul Drepturilor Omului din diferite regiuni ale Rusiei şi din ţările CSI Moldova a fost reprezentată de doi membri ai RCTV "Memoria", L. Popovici, directorul executiv (în calitate de expert) şi S. Vişanu, psihoterapeut (în calitate de participant).
La nivel local, personalul nostru a participat activ în diverse evenimente naţionale profesionale.
3. În cadrulproiectuluianualde reabilitare,datoritădonatorilornoştri,a fostposibilsă achiziţionăm echipamentul necesar clinic şi de birou:
OBIECTIVUL 4: Contribuţia eficientă la prevenire Torturii în Republica Moldova
REZULTATE:
Centrul nostru continuă să menţină o bună cooperare cu diferite ONG-uri, mass-media şi instituţiile relevante, atât la nivel local cât şi internaţional.
La nivel internaţional, noi cooperăm cu Centrele de Reabilitare europene, în scopul realizării schimbului de experienţă şi împărtăşirii bunelor practici, reînnoirii şi îmbunătăţirii cunoştinţelor în domeniul de reabilitare a victimelor torturii şi de a menţine problemele victimelor torturii şi a acestui fenomen la ordinea de zi a instituţiilor naţionale şi internaţionale.
De exemplu, Camelia Doru, expert de la Centrul din România, Fundaţia ICAR, a fost invitată la evenimentele organizate atât pentru personalul nostru cât şi pentru alţi profesionişti din domeniul medical din Republica Moldova.
De asemenea, am dezvoltat parteneriatul profesional cu Centrul "Sostradanie", din Rusia, care a organizat seminarul "Societatea şi Armata" şi a invitat membrii echipei noastre în calitate de expert şi particpant.
La nivel local, suntem în strânsa cooperare cu alte ONG-uri, precum Amnesty International Moldova, Asociaţia PromoLex, IDOM, cu care am organizat Campania dedicată Zilei de 26 Iunie (Ziua Internaţională pentru Sprijinirea Supravieţuitorilor Torturii). Echipa noastră a coordonat activităţile acestei campanii:
De asemenea, pe parcursul săptămânii dedicate Zilei de 26 Iunie, echipa RCTV "Memoria" a organizat o serie de activităţi independente, precum:
La 25 Iunie, a avut loc Ziua Uşilor Deschise, unde au fost prezente 40 de persoane: jurnalişti, colegi din cadrul altor ONG-uri, medici, avocaţi, beneficiarii noştri, etc. Acest eveniment a inclus, de asemenea, o expoziţie de lucrări şi creaţii a beneficiarilor noştri precum şi difuzarea unui film documentar "Ghosts: Portretul unei vieţi după tortură":
Pentru această Campanie, au fost realizate materiale informative şi promoţionale, utilizând logo-ul "T": bannere, standuri pentru bannere, 50 t-shirt-uri cu imprimarea "T", pixuri, pliante, etc.
Broşura prezintă o sinteză a 10 ani de experienţă, dedicate sprijinului şi reabilitării victimelor torturii din Republica Moldova, dar şi luptei împotriva acestui fenomen distructiv. În plus, această conferinţă de presă avut ca scop informarea publicului larg despre diverse aspecte ale activităţii
RCTV "Memoria", precum şi importanţa unei abordări adecvate şi complexe a fenomenului torturii în Republica Moldova.
La conferinţa de presă au participat reprezentanţi ai mass-mediei locale: Agenţia de ştiri Info-Prim Neo, Radio Moldova, televiziuni Publika TV, Jurnal TV, Moldova 1, TVC 21, ALT TV.
Articole / video de la conferinţa de presă pot fi vizualizate la:
Conferinţa de presă integrală (vizualizată online de 3200 de vizitatori):
Având în vedere că profesioniştii din domeniul medical din cadrul Asociaţiei Medical Teritoriale Centru (AMT Centru) au un rol important în documentarea cazurilor beneficiarilor, prin investigaţii diagnostice şi consultaţii medicale suplimentare, ne-am propus să îi implicăm într-un seminar, cu subiectul "Evoluţia şi Necesitatea Reabilitării Supravieţuitorilor Torturii". Evenimentul a avut loc la 25 noiembrie, în cadrul căruia au participat 34 de participanţi: personalul medical de la AMT Centru, inclusiv directorul general, directorii adjuncţi şi şefii de departamente, precum şi echipa RCTV "Memoria".
Obiectivele principale ale evenimentului au fost:
Această activitate a avut loc cu implicarea directă şi sprijinul membrilor echipei noastre. Pe parcursul perioadei de raportare au fost distribuite cca 2900 de exemplare a versiunii în române a Protocolului de la Istanbul, pentru profesioniştii din diverse instituţii publice, avocaţi, ONG-uri, jurnalişti şi studenţi. Publicaţia a fost editată în 2009, cu suportul financiar al Înaltului Comisar al ONU pentru Refugiaţi (ICNUR), cu reprezentanţa în Republica Moldova, în cadrul proiectului "Integrarea locală a refugiaţilor în Belarus, Moldova şi Ucraina, 2009-2011".
Pe parcursul ultimilor opt ani, RCTV "Memoria", împreună cu Amnesty International Moldova şi alte ONG-uri în domeniul Drepturilor Omului, au promovat Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, solicitând în mod repetat autorităţile naţionale să ratifice acest instrument important.
Prin consolidarea eforturilor noastre, în martie 2010, a fost formată Coaliţia Naţională pentru Curtea Penală Internaţională, care se ocupă de organizarea diverselor evenimente publice şi întâlniri cu comisii parlamentare şi alţi actori relevanţi.
Deci, considerăm că RCTV "Memoria" a jucat un rol important în ratificarea Republicii Moldova a Statutului de la Roma al CPI, la 09 septembrie 2010. Prin urmare, pentru următorii ani, acţiunile noastre sunt orientate spre punerea în aplicare a Statutului de la Roma în Republica Moldova.
În plus faţă, de activităţile de reabilitare planificate, în 2010 am organizat cursuri gratuite limba engleză, clubul realizatorilor de film pentru beneficiarii noştri. Aici, beneficiarii au învăţat cum se filmează un video. Aceste activităţi au fost organizate cu implicarea voluntarilor noştri locali şi internaţionali, pe care i-am găzduit pe parcursul acestui an. Pentru viitor, planificăm să implicăm voluntarii şi în activităţile de reabilitare a beneficirilor.
IV. PROBLEMELE ÎNTÂMPINATE PE PARCURSUL ANULUI 2010
ŞI SOLUŢIONAREA ACESTORA
Anul 2010 a fost diferit de anii anteriori, deoarece criza financiară a fost depăşită şi am avut posibilitatea să organizăm într-un mod mai eficient programele de reabilitare iniţiate şi să înregistrăm mai mulţi beneficiari noi.
Printre problemele cu care ne-am confruntat pe parcursul anului:
1) Creşterea preţurilor la medicamente
ACŢIUNILE NOASTRE: Cu părere de rău, am fost nevoiţi să stabilim limite lunare pentru medicamentele prescrise, pentru fiecare caz în parte. Medicamente necesare au fost prescrise la un preţ rezonabil.
2) Numărul limitat de furnizori, care prestează mărfuri fără TVA, din cauza birocraţiei
ACŢIUNILE NOASTRE: Am reuşit să găsim furnizorii potriviţi, explicându-le prevederile legale şi convingându-i să furnizeze bunuri şi servicii necesare, fără TVA.
3) Persistenţa impunităţii
ACŢIUNILE NOASTRE: Şi în anul 2010 impunitatea a persistat continuu, iar procesele juridice a beneficiarilor noştri, ce au avut de suferit în urma actelor de tortură, au fost tergiversate. Ei s-au confruntat cu dificultăţi şi recidivele consecinţelor traumelor suferite, mai ales după numeroasele vizite la procurori, audieri de cazuri în instanţele judecătoreşti, fiind sub presiunea autorilor şi / sau altor acţiuni legate de cazurile lor.
4) Spaţiul sediului RCTV "Memoria", închiriat începând cu anul 2000 a devenit prea mic pentru numărul crescut de beneficiari şi inadecvate pentru a asigura servicii de reabilitare la nivelul necesar.
ACŢIUNILE NOASTRE: RCTV "Memoria" a adresat în repetate rânduri autorităţilor naţionale, solicitări pentru sprijinul în rezolvarea problemelor spaţiului temporar şi construirea noului sediu. În cele din urmă, din luna ianuarie 2011, am beneficiat de sprijinul autorităţilor în închirierea unui alt spaţiu.
5) Un grup de beneficiari trăieşte în afara oraşului Chişinău, în regiunea Cahul. Din cauza distanţei (168 km), aceşti beneficiari nu au avut oportunitatea de a veni sistematic la Centrul nostru. Din acest motiv ei au beneficiat mai puţin de serviciile noastre de reabilitare.
ACŢIUNILE NOASTRE: În majoritatea cazurilor, personalul nostru medical a încercat să menţină o comunicare continuă cu aceşti beneficiari, prin oferirea de consultaţii telefonice, în mare parte. În viitor planificăm să extindem serviciile noastre de reabilitare pentru beneficiarii din afara Chişinăului.
6) O creştere continuă a preţurilor, inclusiv pentru medicamente. În acest fel, situaţia beneficiarilor noştri au devenit mai dificilă şi unii dintre ei au refuzat să ia medicamente, din cauza lipsei de bani şi de imposibilitatea de a acoperi 50% din costurile.
ACŢIUNILE NOASTRE: Am scris mai multe scrisori de solicitare către diferite companii farmaceutice, în scopul de a primi donaţii de medicamente pentru beneficiarii noştri. Din iunie 2010, am decis să prescriem beneficiarilor noştri cele mai importante medicamente la preţul total redus (100%), asigurându-ne că aceştia vor urma tratamentul indicat.
V. InformaŢIA CU PRIIVRE LA VICTIMELE TORTURII ASISTAŢI PE PARCURSUL ANULUI 2010
|
|
Numărul victimelor torturii (VT) înregistrat la 1 Ianuarie 2010 |
Numărul VT înregistraţi până la 31 Decembrie 2010 |
Beneficiari noi pe parcursul 2010 |
Beneficiarii "discharged" în 2010 |
|
Bărbaţii peste 18 ani |
188 |
204 |
66 |
48 |
|
Femeile peste 18 ani |
144 |
157 |
46 |
34 |
|
Femeile sub 18 ani |
23 |
17 |
5 |
5 |
|
Bărbaţii sub 18 ani |
18 |
34 |
16 |
7 |
|
TOTAL |
373 |
412 |
133 |
94 |
VI. RESURSE FINANCIARE ÎN 2010
|
REUSRSE DIN PARTEA DONATORULUI |
EUR |
|
Donatori internaţionali: |
|
|
A) OAK/Sigrid Rousing Trust Centre Support Grants |
12000 |
|
B) UNVFVT |
44448 |
|
C) EU Delegation in Moldova (Proiect 2010-2012) |
65048 |
|
D) Amnesty International, Swiss section (Proiect 2010-2011) |
728 |
|
E) OMCT (Case T) |
1250 |
|
Orice alte surse: |
|
|
Cash la începutul anului (project UNDP Moldova 2009-2010) |
6292 |
|
Surse locale: |
|
|
1. UNDP Moldova (installment 2-a tranşă) |
2915 |
|
2. ICNUR (Salvaţi Copii, Moldova) |
289 |
|
3. IDOM (Institutul pentru Drepturile Omului) |
2586 |
|
TOTAL |
135 555 |